Update: În urma perchezițiilor desfășurate ieri, 6 dintre persoanele bănuite, cu vârstele cuprinse între 19 si 41 de ani, au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore. Aceștia vor fi duși astăzi în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Patru dintre aceștia sunt din municipiul Buzău și doi din comuna Săpoca. 

În această dimineață, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Buzău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, au efectuat 25 de percheziții domiciliare, în Buzău, Ilfov și București, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc, efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv și constituire a unui grup infracțional organizat.

Din cercetări a reieșit că, din 2019 și până în prezent, 20 de persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 42 de ani, s-ar fi constituit într-o grupare infracțională și s-ar fi aprovizionat cu droguri de risc și substanțe cu efect psihoactiv, de la persoane din Galați și București, pe care le-ar fi vândut în Buzău, dar și în comunele limitrofe (Săpoca, Cernătești, Merei).

În urma perchezițiilor, au fost ridicate aproximativ 80 de grame de canabis, 20 de grame de substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv, mai multe telefoane mobile și 1.300 de lei.

Au fost puse în executare 19 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, pentru audieri.

La activități, au participat și polițiști ai brigăzilor de combatere a criminalității organizate Ploieşti și București, polițiști ai serviciilor de combatere a criminalității organizate Ilfov și Dâmbovița, precum și jandarmi ai Inspectoratulului de Jandarmi Județean Buzău, ai Grupării Mobile Ploiești şi ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Bucureşti.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentFlorin Cîțu anunță noi măsuri de RELAXARE: „Obiectivul campaniei de vaccinare este de a reduce numărul de cazuri, de a scăpa de pandemie”
Articolul următorPrima ediție a Festivalului AN-TAN-TE – festivalul copilului tău