Acțiunea a avut loc pe raza orașului Nehoiu, iar tematica exercițiului a constat în intervenția salvatorilor pentru multiple situații periculoase, urmări ale unui cutremur devastator.

Buna desfășurare a evenimentului a fost susținută prin eforturile și sprijinul acordat de Instituția Prefectului Buzău, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Serviciul de Ambulanță Județean, Inspectoratul Județean de Stat în Construcții, Compania de Apă, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Nehoiu, S.D.E.E. Muntenia Nord.

Pentru gestionarea situațiilor de urgență presupuse de scenariul exercițiului, au fost angrenate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău, Detașamentului de Pompieri Râmnicu Sărat, Stației de Pompieri Mărunțișu și a Punctului de Lucru Nehoiu, și anume doua autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru lucru la înălțime, două autospeciale de primă intervenție și comandă, o ambulanță SMURD de tip B2, un camion de transport echipat cu container multirisc, un camion de transport echipat cu tabără mobilă, o autospecială pirotehnică, dar și echipajul canin al inspectoratului.

Principalele obiective urmărite prin desfăşurarea acestui exerciţiu au vizat: verificarea fluxului informaţional – decizional în astfel de situaţii de urgenţă; testarea viabilităţii planului operativ de intervenţie la astfel de obiective; verificarea modului de organizare a cooperării între forţele participante la exerciţiu şi stabilirea modalităţilor de perfecţionare a acestora; verificarea căilor de acces şi a modului de funcţionare a instalaţiei de alimentare cu apă, a hidranţilor interiori şi exteriori, rezervei de apă pentru intervenţie, instalaţiilor speciale, dotării cu mijloace de primă intervenţie etc.; verificarea nivelului de pregătire a echipajelor de intervenţie; antrenarea personalului cu atribuţiuni în organizarea, coordonarea şi conducerea operaţiunilor de stingere a incendiilor în locuri cu aglomerări de persoane, precum şi a acţiunilor de salvare, evacuare şi prim-ajutor de urgenţă.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentReghe și Caciuc, făcuți de râs în presa internațională – Trecutul amantei îl trage pe Reghe ca bolovanul la fundul apei
Articolul următorUn șofer buzoian a fost înregistrat de aparatul radar rulând cu 142 km/h în localitatea Potârnichești