Accidentat pe DN 2 E 85, la ieșire din municipiul Buzău către Ploiești. Din primele informații furnizate de IPJ Buzău, ar fi trei autotovehicule implicate în carambol. La o primă evaluare a situației, 4 persoane ar fi rănite.

Unul dintre autoturisme a ajuns în decor. Toate vehiculele implicate au suferit avarii foarte serioase. În urma accidentului, traficul pe DN2E85, la ieșire din municipiul Buzău către Ploiești, este dirijat de polițiștii de la Serviciul Rutier.

Din primele date de la fața locului, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Ploiești către Buzău, un șofer de 48 de ani, din Merei, a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un șofer de 65 de ani, din Ialomița, ce se deplasa pe aceeași direcție.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi pasageri din autovehiculul șoferului de 65 de ani, doi minori de 4, respectiv 12 ani, care au fost preluați de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBuzăul a obținut titlul de ”Cel mai bun brand de oraș din Europa”
Articolul următorAmbulanță SMURD, răsturnată în fața ISU Buzău în urma unui impact cu un autoturism