Preotul buzoian Mihail Milea a transmis președintelui Klaus Iohannis o scrisoare deschisă prin care îi cere să suspende ordonanța militară măcar pentru o zi, astfel încât credincioșii să poată participa la Slujba de Înviere.

„Domnule președinte Iohannis Klaus,

Dumnezeu a îngăduit ca Dumneavoastră să fiți ales președinte al României de două ori, într-o țară majoritar ortodoxă, fapt care Vă onorează pe de o parte, iar pe de altă parte Vă obligă să-i respectați cu sfințenie întru totul credința, așa cum au făcut și alți conducători, precum Carol I sau Ferdinand I, ambii de religie catolică.
Noi, românii, ne-am născut de două mii de ani în această credință ortodoxă, având din moși-strămoși, în ființa noastră, credința în Înviere; buneii noștri daci aveau adânc impregnată învățătura despre nemurirea sufletului și învierea morților.
Parafrazând ceea ce a spus înțeleptul Diogene împăratului Alexandru cel Mare, care s-a așezat în fața soarelui care-l lumina pe acest filosof, afirmăm că nu ne puteți lua ceea ce Dumneavoastră nu puteți să ne dați: Lumina Învierii lui Hristos.
În momentele de cumpănă ale istoriei noastre, când au existat epidemii de tot felul, ciumă, holeră, rugăciunile făcute de Biserică au stopat aceste maladii.
Există uzanța ca, în timpul marilor războaie mondiale, și nu numai, să se practice un armistițiu de încetare a focului, cel puțin pentru o zi.
Stă în puterea Dumneavoastră ca să suspendați ordonanța militară, pentru o zi, pentru ca poporul român să se poată ruga în liniște, păstrând distanța socială, sub cerul liber, în curtea bisericilor și a mănăstirilor, în noaptea de Sfintele Paști.
România este „Grădina Maicii Domnului”, „Țara lui Dumnezeu”, așa cum au afirmat mai multe personalități.
Psalmistul David, regele evreilor, în Cartea Sfântă numită și Biblia, spune așa: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni ziditorii; de n-ar păzi Domnul cetatea (țara), în zadar ar veghea păzitorii (conducătorii)” – Psalmul 126, 1.
Spațiul liturgic în Biserică, cât și în curtea ei, este un imens spital duhovnicesc de vindecare și de speranță. Aveți puterea de la Dumnezeu să dovediți, în istoria românilor, că vă pasă de noi, că respectați cea mai mare sărbătoare creștină a românilor, Sfintele Paști.
Conducerea poporului evreu a îngăduit de curând Bisericii de la Ierusalim să facă Slujba Învierii, la fel și premierul Bulgariei, Borisov Boiko, a promis poporului bulgar că în noaptea de Paște va lăsa deschise locașurile de cult pentru a sărbători împreună Învierea lui Hristos. La fel s-a procedat și în Georgia, și în alte țări ale lumii.
Faceți și Dumneavoastră acest lucru istoric și noi toți ne vom ruga lui Dumnezeu cu credință și cu lacrimi de pocăință, ca această pandemie să înceteze repede, pentru că Mare este Dumnezeu! Oricâte spitale am avea, dacă nu-L avem pe Iisus Hristos cel înviat din morți, nu putem scăpa de această majoră criză mondială.
Având în vedere că sunteți un creștin practicant, e de dorit să îndemnați poporul român, precum odinioară voievozii creștini, la rugăciune, credință și speranță, așa cum o face mereu Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române. Doar împreună uniți în același gând și în aceeași faptă de mărturisire a credinței, veți putea conduce cu iubire acest popor român, în vreme de criză.
Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!
Hristos a Înviat!

06.04.2020

Preot prof. dr. Mihail Milea,
președintele Fundației „Sfântul Sava” de la Buzău,
membru al Uniunii Scriitorilor din România

Articolul precedentUn bărbat venit din Germania este al 13-lea caz de infectare cu coronavirus la Buzău
Articolul următorApel al dentiștilor, către buzoieni