Astăzi, la sediul Federației Române de Fotbal a avut loc tragerea la sorţi a programului celei de-a doua etape a barajului de menţinere / promovare în Liga 3. Cele 42 de participante au fost împărțite în șapte grupe, câte 3 campioane de Liga a 4-a și 3 echipe de Liga 3.

În grupa a doua au fost repartizate cele trei echipe din seria a Ii-a a Ligii a 3-a care s-au clasat pe locurile 8-10, precum și campioanele din județele Buzău, Ialomița și Constanța.

În urma tragerii la sorți au rezultat următorul program al meciurilor de baraj:

Team Săgeata (Buzău – Liga a 4-a) – Avântul Valea Mărului (locul 8 în seria a II-a – Galați)

Sportul Chiscani (locul 9 seria a II-a – Brăila) – CSO Ovidiu (Liga a 4-a – Constanța)

CS Făurei (locul 10 seria a II-a – Brăila) – CSM Fetești (Liga a 4-a – Ialomița).

CSO Ovidiu are o sesizare de la Departamentul de Competiții al FRF privind dreptul de participare la acest baraj. Sesizarea se va judeca mâine. 

Meciurile se vor juca tur retur, pe 16 și 23 mai. Primul meci se va juca pe terenurile primelor echipe. Dacă după disputarea celor două manşe, egalitatea se menţine (la puncte și golaveraj), golurile marcate în deplasare contează dublu şi se declară câștigătoare echipa cu cel mai bun golaveraj. Dacă și în aceste condiţii egalitatea persistă, după o pauză de 5 minute acordată la terminarea celor 90 de minute regulamentare, jocul retur se va prelungi cu două reprize a câte 15 minute, fără pauze între ele (doar pentru schimbarea terenului). În cazul în care egalitatea se menţine şi după reprizele de prelungire, echipa câştigătoare va fi desemnată în urma executării loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă, în conformitate cu Legile Jocului. 

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedent953 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2
Articolul următorFOTO Incendiu puternic la un siloz de cereale