Toate structurile M.A.I., sub autoritatea Instituției Prefectului, au participat la acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Sars-Cov2.

În data de 08 aprilie a.c., peste 220 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău împreună cu jandarmi, poliţişti locali precum și cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au actionat pentru respectarea normelor impuse de legislația in vigoare privitoare la pandemia de COVID-19.

Au fost vizate, în special, zonele aglomerate, piețe, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Astfel, au fost verificat peste 20 de societăți comerciale în 23 de locaţii de interes din tot judeţul.

Poliţiştii buzoieni au transmis reprezentanţilor agenţilor comerciali şi persoanelor recomandări pentru respecaterea normelor de prevenire a infectării şi combatere a răspândirii virusului Sars-Cov2.

În cadrul activităţilor au fost verificate şi legitimate peste 1000 de persoane, precum şi 8 mijloace de transport public în comun.

Pentru abaterile constatate poliţiştii au aplicat 48 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru pevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Valoarea totală a sancţiunilor a fost de peste 6.500 de lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBilanț coronavirus 9 aprilie: 4.942 de cazuri noi, 134 de decese
Articolul următor61 de cazuri noi și un caz de reinfectare raportat în Buzău