Pacienții care vor suferi accidente vasculare cerebrale vor avea șansa să fie tratați la Spitalul Județean Buzău

Începând de astăzi, oficial, Spitalul Județean Buzău a fost introdus în programul național de luptă împotriva accidentelor vasculare cerebrale. Acest lucru poate permite procedura care poate salva vieți și care se numește tromboliză, un tratament care, aplicat în maximum patru ore de la producerea atacului ischemic, poate dizolva cheagul de sânge care a provocat AVC-ul.

Pentru a beneficia de această procedură, pacinții trebuie să ajungă în foarte scurt timp la spital, avertizează medicii

Costurile pentru tromboliză sunt foarte mari, însă începând de astăzi vor putea fi decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.

Principalele semnale de alarmă care impun apelarea rapidă a numărului de urgență 112 sau transportarea pacientului la cel mai apropiat spital sunt rigiditate într-o parte a feței, de obicei la nivelul gurii și a ochilor, inabilitatea de a ridica ambele brațe sau probleme cu vorbitul sau inabilitatea de a comunica

Articolul precedentAutoritățile județene iau în calcul varianta sacrificării în masă a porcilor
Articolul următorFostul presedinte al CJ Buzau, Cristi Bigiu, eliberat din inchisoare