Spitalul Judeţean va dispune de o altă intrare pentru pacienţi şi vizitatori, care nu vor mai fi obligaţi să străbată curtea unității

Spitalul Judeţean va dispune de o altă intrare pentru pacienţi şi vizitatori, care nu vor mai fi obligaţi să străbată curtea unității. Intrarea există încă de la construirea clădirii, dar nu a fost folosită până acum. Peste două luni, aceasta va deveni principala cale de acces în Spitalului Judeţean.

Noua cale de acces este situată în apropierea celei de la Ambulatoriu, care dispune şi de o rampă pentru persoanele cu handicap, iar accesul se face direct din stradă, fără a mai trece prin curtea spitalului.

Cel mai important beneficiu este faptul că, odată cu darea în folosință a noii căi principale de acces, se va evita intersectarea unor circuite în cadrul spitalului.

Totodată, managerul consideră că nu este normal ca intrarea principală în unitate să se facă pe „ușa din spate”, pacienții și aparținătorii fiind nevoiți să ocolească prin curtea spitalului, traversând zona din vecinătatea UPU, care constituie principala cale de acces pentru ambulanțele care aduc pacienți la spital.

Proiectul amenajării noii intrări, a spaţiului verde şi a aleii de acces ar putea fi gata în cel mult două luni.

Articolul precedentVideo | Tir răsturnat, pe variantă
Articolul următor1 leu pe lună, atât donează jandarmii pentru a bucura copiii instituționalizați