Mai multe lebede au rămas la iernat, pe un lac de la marginea unei comune buzoiene

Un mic eleșteu de la marginea Comunei Vadu Paşii a devenit mai popular ca oricând după ce locul gâştelor şi al raţelor din sat a fost luat de lebede, care vieţuiesc aici într-o colonie de peste 80 de exemplare. Au fost îndrăgite repede de copii.

Cunoscătorii spun că acest comportament al lebedelor este de fapt unul anormal fiind generat doar de schimbările climatice care au devenit flagrante în ultimii ani.

Din acest motiv lebedele și-au anulat drumul către sudul, mai însorit, al Europei pentru că aici au găsit hrană dar şi temperaturi ridicate în aer şi apă.

Autorităţile din Vadu Paşii se gândesc serios să ofere luciul de apă unui investitor în turism pentru că lebedele fac un adevărat spectacol natural la marginea comunei lor.

Lebăda albă, cea care poposeşte zilele acestea pe balta de lângă Vadu Paşii, este o pasăre acvatică migratoare, una dintre cele mai mari zburătoare.

Toamna târziu ea migrează din Scandinavia şi Rusia, către ţările Mediteranei şi din Orientul Mijlociu.

Articolul precedentDrum buzoian, reabilitat cu bani europeni
Articolul următorControale la școlile de asistente, după scandalul cadrelor medicale false