Unul dintre militarii răniți în accidentul de lîngă baza Boboc are nevoie urgent de sînge

Unul dintre militarii răniţi grav în teribilul accident de săptămâna trecută din apropierea Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene de La Boboc are nevoie urgent de sânge pentru o intervenţie chirurgicală la coloană care este programată pentru săptămâna viitoare
Valentin George Lupu, grav rănit în accident, este victima preluată de un elicopter SMURD şi dus la Bucureşti, fiind internat la Spitalul Militar cu politraumatism prin accident rutie

Soţia tânărului militar a lansat un apel pe Facebook, prin care îi roagă pe cei toţi care pot dona sânge să o facă urgent. Pacientul are grupa primitorilor universali, aşa că practic nu contează grupa de sânge a donatorilor, ci să ajungă în centrele de transfuzii cât mai repede.

Alţi doi militari, elevi la Şcoala de Maiştri şi Subofiţeri de Aviaţie de la Boboc, au fost răniţi în accidentul de săptămâna trecută. Este vorba despre un tânăr din localitatea Ianca, judeţul Brăila, şi unul din Năvodari, judeţul Constanţa. Ambii au suferit răni uşoare şi sunt în afara pericolului. După accident, unul dintre ei a fost transferat cu o ambulanţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Articolul precedentAccident grav pe DN 2 Euro 85. Un copil de 6 ani, rănit în urma coliziunii dintre 3 mașini
Articolul următorSingure pe lume ! Cele două fetițe ale buzoiencei ucise în Spania, ajunse în grija autorităților