Al treilea val al pandemiei de coronavirus a făcut ca secțiile ATI din județul Buzău să fie ocupate la capacitate maximă. După o perioadă în care numărul bolnavilor de COVID-19 a fost scăzut, iar în spitale secțiile au fost mai puțin aglomerate, Buzăul nu mai are niciun loc la terapie intensivă.

La Spitalul Județean, toate cele 12 paturi destinate pacienților COVID în stare gravă sunt ocupate.

Pacienții care ajung la Spitalul Județean și sunt în stare gravă sunt îngrijiți pe secția de Urgențe, acolo unde primesc tratament, dar și oxigen. Ei sunt transferați pe măsură ce se găsesc locuri la ATI și pentru ei.

”Pe secţia ATI a Spitalului Judeţean, toate cele 12 locuri sunt ocupate. Sunt internaţi pacienţi cu vârstele cuprinse îmtre 48 şi 93 de ani. O parte dintre aceştia sunt intubaţi, o parte sunt pe mască de oxigen. Dintre cei 12 pacienţi, 4 sunt veniţi prin transfer de la alte spitale din ţară, respectiv din Bucureşti şi un pacient este venit din Spitalul Rm. Sărat”, a declarat pentru stiridebuzau.ro purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Buzău, Adriana Bunilă.

O situație similară este și la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat. În unitate suport pentru bolnavii infectați cu coronavirus sunt 12 paturi destinate pacienților COVID în stare gravă și șase ventilatoare, care sunt toate ocupate.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentROMÂNIA ÎN REALITATE – Invitat Adrian Cuculis, avocat
Articolul următorUnităţile de cazare verificate de poliţiştii buzoieni