Pe continentul european, Ziua Europei – 9 mai este o sărbătoare anuală a păcii şi unităţii în Europa. Cu ocazia acestei sărbători, duminică, 8 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au aderat iniţiativei Instituţiei Prefectului, aceea de a organiza activităţi dedicate buzoienilor, şi au pus la cale o serie de măsuri inedite.

Laboratorul mobil de educaţie rutieră a jucat rolul de instrument aplicativ pentru transmiterea mesajului instituţional pe de o parte, dar şi de transportor al surprizelor, pe de altă parte.

La deschiderea uşilor autospecialei, copiii s-au adunat de îndată şi reacţia plină de uimire şi bucurie a acestora nu a întârziat să apară: habitaclul era plin de jucării de pluş, baloane, rechizite, toate inscripţionate cu mesaje preventive. Mai mult, din maşină a coborât, alături de poliţiştii rutieri, un îndrăgit personaj de desene animate – Chase, patrupedul canin specializat în misiuni de salvare.

Micii participanţi la trafic au făcut cunoştinţă şi cu Ursuleţul Rutier, de la care au învățat reguli de circulație pentru a rămâne mereu în siguranță şi au primit drept amintire veste reflectorizante de la Zebra Tony, mesagerul campaniei “Verde la educaţie pentru circulaţie”.

Cei peste 200 de copii prezenți la activitate au putut observa, prin prisma jocurilor, partea umană a  polițiștilor și au conştientizat că aceştia le sunt prieteni, gata oricând să le acorde timp de calitate.

Și polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii au fost prezenți, aceștia au discutat cu adulții prezenți și le-au oferit sfaturi și recomandări cu privire la prevenirea victimizării minorilor, dar și la prevenirea faptelor de înșelăciune sau furturi din locuință/auto.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAccident cu două victime în comuna Vadu Pașii
Articolul următorPoliţia municipiului Buzău a desfăşurat acţiuni preventive în zone comerciale