În data de 7 octombrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 15 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.

Poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat ieri, în intervalul orar 07.00 – 10.00, 15.00 – 18.00 acţiuni pentru reducerea consecințelor evenimentelor rutiere ce s-ar putea produce pe fondul utilizării telefonului la volan, dar și pentru conștientizarea necesității portului centurii de siguranţă.

În urma activităţilor desfăşurate poliţiştii au identificat 15 şoferi care nu au purtat centura de siguranţă şi alţi 7 care au utilizat telefonul fără dispozitiv de tip mâini libere.   

Alte 4 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordare  de prioritate de trecere pietonilor ce traversează regulamentar ori autovehiculelor care au acest drept şi pentru nerespectarea semnificaţiei culorii rosşii a semaforului.

Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (21), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (11), dar şi 22 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 37.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehiculul fără a deţine permis de conducere unui tânăr de 23 de ani din Largu.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentUn tânăr de 28 de ani, din Ialomița, prins conducând cu 182 km /h pe DN2 E85, la Limpeziș
Articolul următorMunicipiul Buzău a trecut de o incidență de 6 cazuri la mia de locuitori