În ziua de 17 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției de poliție rurală Costești au depistat principalii bănuiți în cazul unui furt din locuință – doi bărbați cu vârste de 24, respectiv 37 de ani,  din Mihăilești și Glodeanu Sărat.

Fapta a fost sesizată în data de 22 octombrie a.c., de către persoana vătămată, un bărbat de 70 de ani, din Movila Banului.

Din cercetări a reieşit că în noaptea de 21/22 octombrie a.c., bănuiții ar fi pătruns în locuința bărbatului prin forțarea unei ferestre și ar fi sustras 1300 de lei și un telefon mobil în valoare de 700 de lei. Față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 18 noiembrie, să fie prezentați parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuiților.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentOra 18:00 Ediție explozivă a emisiunii Culisele Statului Paralel, cu Anca Alexandrescu
Articolul următorRula pe DN2E85, în afara localității Racovițeni, cu 184 km/h