Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat au reţinut ieri, 06 ianuarie a.c., un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Râmnicu Sărat, pentru nerespectarea ordinului de protecţie emis de instanţă, prin care îi era interzis să se apropie de locuinţa soţiei sale.

Poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie de 34 de ani, cu privire la faptul că soţul său, a încălcat prevederile ordinului de protecţie, deplasându-se la locuinţa acesteia fără a avea un motiv întemeiat şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Femeia a reclamat că a fost şi agresată de soţul său. Pe numele bărbatului de 46 de ani Judecătoria Râmnicu Sărat a emis la data de 21 septembrie 2020, pe o perioadă de 6 luni, un ordin de protecţie, prin care acesta era obligat să păstreze o distanţă minimă de 200 m faţă de persoana vătămată, să nu se apropie de locuinţa acesteia şi de locul său de muncă.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, poliţiştii l-au reţinut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, pe bază de ordonanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie.

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, pentru a fi dispusă o măsură preventivă.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentSubprefectul Vasile Alecu a preluat conducerea Prefecturii Buzău
Articolul următor42 de cazuri noi și 5 decese ale unor pacienți infectați cu COVID-19