Direcția de Sănătate Publică Buzău raportează, luni, 25 octombrie 2021, că 2494 de persoane s-au vaccinat cu prima doză în decursul ultimelor 24 de ore.  E cel mai mare număr de vaccinuri făcute într-o zi.  În afara lor, mai sunt 120 de buzoieni care s-au  vaccinat cu doza a doua.

Peste tot în județul Buzău, în week-end, oamenii au stat la coadă ca să se vaccineze împotriva COVID-19, și deja s-a depășit pragul de 100.000 de persoane vaccinate cu cel puțin o doză. Astfel până astăzi sunt 106617 persoane vaccinate cu prima doză și 76799 persoane vaccinate cu ambele doze. 

Cei mai mulți au optat pentru vaccinul Pfizer, dar și pentru cel de la Johnson & Johnson, care se administrează în doză unică. Avantajul acestuia din urmă este că, odată vaccinată, o persoană poate obține mai repede certificatul verde, după 10 zile, necesar de astăzi, în contextual noilor restricții.   

În ultimele 24 de ore, în județul Buzău, au fost 768 de teste efectuate și 113 persoane depistate pozitiv. Sunt persoane de toate vârstele, de la copii de 7 ani până la bătrâni trecuți de 80-85 de ani.

Din păcate, sunt raportate de către Direcția de Sănătate Publică și 14 decese în rândul bolnavilor infectați cu SARS Cov. 2. Este vorba despre buzoieni care locuiau în municipiul reședință de județ, în Mărăcineni, Țintești, Cernătești, Poșta Câlnău, în Cislău și Râmnicu Sărat. Din Glodeanu Siliștea și Pogoanele sunt câte două decese.

Cei pe care medicii nu i-au mai putut salva aveau vârste cuprinse între 51 și 81 de ani. Unele dintre victimele din ultimele ore nu aveau nici o altă boală de care să fi știut, însă nu au mai putut fi salvate.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBilanț coronavirus 25 octombrie: 9.187 de cazuri noi, 301 decese
Articolul următor11 posturi de personal contractual scoase la concurs de IPJ Buzău