În data de 30 martie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat, au fost sesizați de către polițiștii locali cu privire la faptul că au observat la volanul maşinii un conducător auto despre care există indicii că ar fi consumat băuturi alcoolice.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat s-au deplasat la fața locului, unde au identificat șoferul ca fiind un râmnicean, în vârstă de 60 de ani. Procedând la testarea bărbatului cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit faptul că bărbatul are exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul cu permisul suspendat și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Față de șofer a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBuzoian reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
Articolul următorMită la Aeroportul Otopeni. Dorin Iacob, dezvăluiri explozive – La cine a ajuns șpaga de 22 de miioane de euro. Banii, spălați printr-un club de fotbal