Radu Petrescu arbitrează meciul UTA Arad – Gloria Buzău, din returul barajului de menţinere/promovare în Superliga, care va avea loc, duminică, de la ora 21.00, „Arena Francisc Neuman” din Arad. Acesta va fi ajutat de arbitrii asistenți Mircea Grigori şi Bucsi-Imre-Laszlo. Rezervă va fi George Vidican.
Observatori au fost desemnaţi Octavian Şovre şi Felix Grigore.
În tur, scorul a fost 0-0.
Pentru meciul retur UTA nu-i are la dispoziție pe Balauru, Marrone, Erico, Benga, Milosevic și Șteau (toți cu probleme medicale), în timp ce Otele și Postolachi nu sunt refăcuți complet. Benzar și Cascini și-au reziliat deja contractele cu arădenii. Gloria Buzău i-au recuperat pe Vîrtej și pe Gaitan, dar nu și pe Cârstocea, Angelov, Pandele și Godwin, acesta din urmă accidentându-se chiar la meciul tur cu echipa de la care este împrumutat.
”Un meci sold-out la Arad nu va fi ușor de luat în piept, ca să spun așa. E foarte important cum vom trece de momentele de presiune pe care adversarul, prin încurajările venite de la un stadion plin și frenetic, le va pune pe noi, după care să ducem meciul într-o zonă dorită de noi. Să zicem că ne-a convenit cum s-a jucat în tur, cu diferența că de această dată vrem și trebuie să profităm de ocazia sau ocaziile pe care, sper eu, ni le vom crea. Va fi un meci de atitudine și sacrificiu pentru noi, e nevoie să ținem nivelul de organizare și agresivitate defensivă ridicat. Șansele noastre sunt intacte după prima manșă, ba chiar pot spune că avem o doză de curaj importantă după cum s-a jucat în urmă cu o săptămână. Sigur, UTA rămâne favorită, joacă acasă, e echipa de Liga 1, dar am văzut că se poate. Câteodată, în fotbal, ca și în sport, acel 1% de șansă la victorie poate deveni mai important decât 99%”, a decarat Adrian Mihalcea, care revine pe banca echipei sale după două etape de suspendare.
Sursa: Realitatea de Buzau