În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 206 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 76.000 de lei.

Polițiștii rutieri buzoieni, în colaborare cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița, au acționat în intervalul orar 14.00-18.00 în sistem cascadă pe DN2E85, pe linia combaterii vitezei excesive și a depășirilor neregulamentare.

În timpul acțiunii au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale, dintre care 41 pentru viteza neregulamentară și au fost reținute 7 permise de conducere. Cea mai mare viteză – 155 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui bucureștean de 48 de ani, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în afara localității Cioranca.

Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale în cazul conducătorilor auto şi pentru neutilizarea centurii de siguranţă(31), dar şi pentru alte abateri în trafic(40).

Poliţiştii au reţinut alte 7 permise de conducere pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului și pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentGuvernul va dubla alocația zilnică a fiecărui elev pariticipant la olimpiade naționale
Articolul următorSărbătorile legale care pică în weekend ar putea fi RECUPERATE: propunerea INEDITĂ făcută de parlamentarii PSD-PNL