Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, spune că deocamdată nu a reușit să găsească un furnizor de gaze pentru încălzirea populației în iarna care urmează, în condițiile în care actualul contract este valabil până în luna septembrie. „Nu numai noi suntem în această situație”, a declarat miercuri, la B1 TV, edilul, care este și președinte executiv la Asociația Municipiilor din România.

Întrebat care este situația la Buzău și în țară, primarul Buzăului a explicat: „Ofertele pe care le avem în momentul acesta sunt de domeniul absurdului. De exemplu, pentru 1 MW de gaze – 3.000 de lei, ceea ce este incredibil. Așa cum se știe, noi avem până în 31 martie acei 370 de lei cu TVA cu tot pe care noi ar trebui să îl plătim, la nivelul municipiilor, și diferența până la 1.000 sau până la 3.000 de lei – dar nu avem în momentul acesta furnizor – să plătească Guvernul”.

Toma a mai spus că este o situație de neînțeles, pentru că în momentul acesta sunt foarte multe municipii care nu au contracte, inclusiv Buzăul. 

„Noi, în momentul acesta, avem doar până în luna septembrie și nu am găsit un furnizor în momentul acesta. Nu vine nimeni”, a declarat Constantin Toma.

Întrebat dacă problema este că Guvernul nu le plătește furnizorilor banii, primarul a afirmat: „Posibil. E și o situație, dar pe partea cealaltă, în momentul în care tu ești acționarul majoritar sau acționarul unic la Romgaz, de exemplu, și dai, de exemplu, la București, la Primăria Capitalei, Termoelectrica, îi dădeai cu 150 de lei MW, iar noi trebuie să luăm prin intermediari gaz, care este în general tot de la Romgaz”.

„Ar trebui aici, fiind statul proprietar acolo, să stabilească ca prioritate – și cred că este o prioritate – încălzirea populației în această iarnă. În această cauză ar trebui Guvernul să se implice direct, să ne asigure acest furnizor sau alt furnizor la prețul, la care dorește Guvernul, este treaba lui”, a mai spus el.

Întrebat ce se va întâmpla dacă nu reușește să încheie un nou contract, Constantin Toma a explicat: „Nu numai noi suntem în această situație. Păi, ce să se întâmple? N-o să mai livrăm apă caldă deocamdată, din septembrie, și pe urmă, de la 1 octombrie, când în mod normal se furnizează căldură, nu vom mai furniza căldură”.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPolițiștii rutieri din cadrul IPJ Buzău au reţinut 23 de permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate
Articolul următorGrindeanu: Din 22 august începe construcţia pe Lotului 1 al autostrăzii Ploieşti – Buzău