Presedintele CJ Buzau, Petre Emanoil Neagu, a postat pe pagina de socializare un mesaj prin care isi declara sustinerea fata de conducerea partidului la nivel local si implicit a deciziilor cu privire la semnarea scrisorii impotriva lui Liviu Dragnea.
„Dragi buzoieni,
PSD Buzau demonstreaza inca o data ca are o echipa puternica, formata din oameni ce au dovedit ca au convingeri comune si care au stiut sa se sprijine si sa se sustina si in momentele cele mai frumoase, dar si in cele mai tulburi.
PSD nu isi doreste o Romanie dezbinata si ghidata de sentimente precum ura si frustrarea, mai ales ca suntem in Anul Centenar, cand ar trebui sa fim mai uniti ca oricand.
Atunci cand partidul obtine o victorie foarte mare, asa cum s-a intamplat la alegerile din 2016, fie ele locale sau parlamentare, meritul este al intregii echipe!
Aceste rezultate au fost obtinute pentru ca toti am avut un cuvant de spus, ne-am putut exprima parerile si am contribuit la luarea deciziilor. Nu putem privi cu pasivitate cum, la nivel national, aceasta strategie a PSD, ce a avut rezultate remarcabile, este abandonata.
PSD Buzau, alaturi de domnul presedinte Marcel Ciolacu, ramane o echipa unita si va asigur ca vom duce la bun sfarsit toate proiectele prin care vom asigura dezvoltarea durabila a judetului Buzau!”, a scris Neagu pe Facebook.