Prefectura Buzău a anunță o nouă modificare a centrelor de vaccinare. Este vorba despre cel anunțat pentru comuna Vadu Pașii care, inițial a fost amenajat în incinta Școlii Generale de la Focșănei, și care a fost mutat la Școala Generală de la Scurtești.

Persoanele programate pentru vaccinare, în cea de doua etapă a campaniei, la centrul din sediul Medlife (Str. Unirii, Bl. 18F, parter, mun. Buzău) au fost redirecționate către centrul de vaccinare de la Liceul Tehnologic Henri Coandă (Str. Horticolei, nr.50, mun. Buzău).

Din cauza unor inadvertențe tehnice, centrul de vaccinare de la Medlife a fost relocat la Liceul Henri Coandă. În aceste condiții, Instituția Prefectului Județului Buzău a dispus să fie anunțate cu celeritate persoanele deja programate prin intermediul platformei online despre redirecționarea într-un alt centru.

Persoanele programate au fost contactate atât prin apel telefonic cât și prin sms, urmând să confirme primirea mesajului fie prin apel, fie prin mesaj scris la numărul de telefon 0736343178. Important! Cât despre persoanele care au făcut parte din prima etapă a campaniei de vaccinare și urmează să fie programate pentru rapel, acestea primesc deja sms cu ziua și ora la care au fost programate pentru revenirea în centrele de vaccinare în vederea efectuării rapelului anti-Covid19” a precizat subprefectul Adina Moisean, coordonatorul Campaniei de vaccinare la Buzău.

Concret, în județul Buzăul se pornește în a doua etapă cu șapte centre:

  • Trei centre la sala de sport a Liceului cu Program Sportiv din municipiul Buzău, pe Aleea Școlilor, nr 1.
  • Un centru în sala de sport a Liceului Tehnologic ”Henri Coandă” din municipiul Buzău , strada Horticolei, nr.50
  • Un centru la Râmnicu Sărat în clădirea Consiliului Județean de pe strada Micșunelelor, nr 29;
  • Un centru la Vadu Pașii la Școala Generală din Focșănei
  • Un centru la Vernești în incinta Bazei Sportive

Duminică, 17 ianuarie, au ajuns la Buzău și dozele pentru etapa a doua de vaccinare. 1950 de doze au fost trimise de la Constanța, fiind depozitate în spațiul special amenajat de la Direcția de Sănătate Publică Buzău, de unde vor fi distribuite centrelor care se vor deschide luni dimineață.

În același timp, primii buzoieni ce urmează să fie imunizați în săptămâna următoare deja și-au programat vaccinarea. În total, 1.556 de persoane sunt deja programate pentru administrarea primei doze de vaccin în perioada 18-22 ianuarie. Asta înseamnă o medie zilnică de 300 persoane, vestea bună fiind că trei centre din Buzău și cel din Râmnicu Sărat dau startul vaccinării în etapa a doua cu un număr maxim de beneficiari, respectiv 60.

Prima zi însă va debuta cu 355 de persoane ce urmează să fie vaccinate, cele mai multe fiind programate la centrele din municipiul Buzău și Râmnicu Sărat. Cifra va crește în a doua zi când sunt programate 377 de persoane pentru imunizare. Numărul programărilor este mai mic în zilele de joi și vineri ceea ce înseamnă că încă mai sunt locuri disponibile precum și doze disponibile.

În ceea ce privește Centrul de la Vernești, în următoarele cinci zile sunt așteptate 132 de persoane, pentru luni fiind anunțate 51 de persoane.

La centrul de la Focșănei sunt programate deocamdată 54 de persoane, în prima zi fiind așteptați 21 de beneficiari.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedent17 buzoieni confirmați cu COVID-19
Articolul următorPrimii vârstnicii din azilurile din Buzău au primit serul anti-COVID