Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii persoane fizice care sosesc /pleacă, în/din România pentru o perioadă ce depăşeşte în total 183 de zile că, în vederea stabilirii rezidenței fiscale, au obligația depunerii la ANAF a Chestionarului pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România sau, după caz, a Chestionarului pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România.
Chestionarele se pot transmite electronic sau se pot depune personal sau prin împuternicit, la registratura instituției sau prin poștă, cu confirmare de primire.
Formularele electronice ale chestionarelor sunt publicate pe website-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (www.anaf.ro) secțiunea ”Servicii online” rubrica ”Descărcare Declarații electronice” – ”Descărcare Declarații” și pot fi descărcate de contribuabili utilizând următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/descarcare_declaratii.htm .
Astfel, formularele se regăsesc sub următoarele denumiri:
– Z015 – Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România;
– Z017 – Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România.
Chestionarele completate electronic se depun prin intermediul portalului www.e-guvernare.ro , respectiv pe portalul www.anaf.ro , prin Spațiul Privat Virtual (SPV), accesând link- ul https://formularespv-pf.anaf.ro
Ca urmare a depunerii Chestionarelor mai sus menționate, ANAF analizează îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă fiscală în funcţie de situaţia concretă a fiecărei persoanei, stabilește rezidența fiscală și transmite contribuabililor Notificări privind îndeplinirea condițiilor de rezidență.
Informații suplimentare cu privire la stabilirea rezidenței fiscale sunt publicate pe website-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, secțiunea ”Asistență contribuabili”, rubrica ”Servicii oferite contribuabililor” subsecțiunea ”Ghiduri curente și alte materiale informative” fiind incluse în ”Ghidul privind rezidența fiscală a persoanelor fizice” (material publicat în limba română și limba engleză). Ghidul poate fi accesat la următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Ghid_StabilireaRezidenteiFiscale_Editie2021_RO.pdf
Contribuabilii pot beneficia de asistență telefonică cu privire la modalitatea de completare și de depunere a chestionarelor privind stabilirea rezidenței fiscale prin apelarea Call-center-ului ANAF la nr. de telefon +4 031.403.91.60.