De Ziua Internațională a Copilului, pompierii buzoieni au un singur scop, acela de a aduce zâmbete pe chipurile copiilor! Și cred că au reușit!

În această mult așteptată zi, în cele câteva ore în care „porțile au fost deschise” în toate subunitățile din județ, am primit vizite de la sute de copii și adulți de toate vârstele. Ei și-au dorit să cunoască salvatorii și tehnica folosită de aceștia la diferite tipuri de misiuni, dar și să audă de la pompieri întâmplări reale petrecute pe timpul intervențiilor.

”Pentru micuți am organizat ateliere de lucru în care puteau interacționa cu accesoriile pe care le folosim, dar și pune întrebări legate de acestea. Tot pentru ei, am desfășurat demonstrații de lucru cu autospecialele, sesiuni de informare preventivă, ba chiar am discutat liber despre viața de pompier și despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență.

Pentru noi această zi nu este doar despre a fi pompier; este despre a îmbracă „haina” de profesor și a prezenta micuților așa cum reușim mai bine toate tainele meseriei pe care o avem pentru că poveștile noastre uneori pot trezi dorința lor de a deveni salvatori, și de a se alătură familiei pompierilor!” este mesajul transmis de pompierii buzoieni cu ocazie Zilei de 1 iunie.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentÎnvățăm să fim preventivi!
Articolul următorȘansele Elenei Udrea de a nu fi predată în România. Ce s-a întâmplat în Bulgaria – Dezvăluiri exclusive la Culisele statului paralel