În ziua de 3 august a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 125 de sancţiuni contravenţionale și au reţinut 15 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

Aparatele radar au înregistrat 54 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 11 conducători auto s-a luat pe lângă sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv 120 de zile. Cu cea mai mare viteză –  156 km/h – a fost înregistrată autovehiculul unui șofer de 34, din București, care rula pe DN2E85, în afara localității Mihăilești.

Alte 4 permise de conducere au fost reţinute pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare și pentru neprezentarea la sediul poliție în termen de 24 de ore.

Sancţiuni au mai fost aplicate ieri şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (26), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (3), dar şi  pentru alte abateri în trafic (32).

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 47.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentDrogurile și alcoolul îți pot schimba destinația!
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET – Rugăciunea către Sfântul numelui pe care îl porți