Duminică, 14 mai a.c., poliţiştii rutieri din Buzău, împreună cu reprezentanţii Corpului Național al Polițiștilor, s-au alăturat, timp de 4 ore, Caravanei Naţionale Siguranţa Auto Copii.    

Activitatea s-a desfăşurat în parcarea unui centru comercial din municipiul reşedinţă de judeţ şi s-a desfăşurat sub forma unei sesiuni de testări/instalări scaune auto, completată de un seminar despre siguranța în trafic a celor mici. 

Discuţiile au fost întregite prin discursul susţinut de psihologul pentru copii, expert în parenting şi în siguranţa auto a copiilor.

Pe durata evenimentului, polițiștii au pus în practică un traseu pietonal parcurs în condiții de percepție vizuală deformată (cu ochelarii care simuleaza o alcoolemie crescută, consum de substanţe psihoactive și oboseala la volan, dar şi simulări de impact frontal la o viteza de 13km/h.

Organizatorii şi-au propus ca prin activitate să crească gradul de conștientizare a participanților la trafic adulți în privința transportului micilor pasageri prin folosirea corectă a scaunelor auto pentru copii și a centurii de siguranță, a gradului de conştientizare a adolescenților care se pregătesc să obțină permisul de conducere în ceea ce privește obiceiurile periculoase: nefolosirea centurii de siguranță, conducerea sub influenţa alcoolului, a substanțelor interzise sau atunci când sunt obosiți, dar şi educarea copiilor de vârstă școlară și preșcolară în privinta deplasării pe drumurile publice în calitate de pietoni, biciclişti sau ca utilizatori de trotinete.

Imagine

Polițiștii buzoieni reamintesc că prevederile Codului rutier referitoare la transportarea copiilor sunt explicate în Regulamentul pentru aplicarea acestui act normativ. Astfel, atunci când vine vorba de alegerea sistemului de siguranţă potrivit, şoferii trebuie să ţină cont de înălţimea copiilor.

Minorii care au o înălţime de până la 135 cm trebuie să fie „fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul”.

Dacă au o înălţime de peste 135 cm, minorii pot fi transportaţi cu maşina fie purtând centura de siguranţă (care trebuie să fie reglată în aşa fel încât să nu treacă de zona gâtului sau a feţei), fie stând în scaunul special pentru copii.

În ceea ce priveşte scaunul pentru copii, acesta trebuie să fie omologat şi să fie instalat pe unul dintre locurile din spate ale automobilului, aşa cum prevăd instrucţiunile producătorului.

POLIŢIA ROMÂNĂ recomandă părinţilor să ţină cont de faptul că cei mici trebuie protejaţi împotriva urmărilor accidentelor de circulaţie cu ajutorul unui sistem eficient, potrivit vârstei, greutăţii şi înălţimii acestora.

Sancţiuni?

Potrivit prevederilor Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii cu vârstă de până la 12 ani pe scaunul din faţă, chiar dacă sunt ţinuţi în braţe de persoane majore.

Nerespectarea obligaţiei pasagerilor aflaţi într-un autovehicul de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate se sancţionează cu 2 sau 3 puncte-amendă, iar conducătorului de autovehicul i se aplică şi 2 puncte de penalizare.

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentElevi din 7 județe au participat la Concursul de educație rutieră ”Cupa Nehoiului”
Articolul următorS-au urcat la volanul maşinilor, chiar dacă nu erau posesori de permis şi consumaseră alcool/ Protagoniştii au fost reţinuţi pentru 24 de ore