În ziua de 18 mai a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Siguranță Școlară alături de polițiști din cadrul Serviciului Pregătire Profesională, Serviciului Criminalistic, și Serviciului Ordine Publică au organizat o activitate preventivă la Grădiniţa cu Program Prelungit Bobocei Buzău în scopul prevenirii victimizării minorilor prin semnalarea situaţiilor de pericol în care pot fi implicaţi din cauza necunoaşterii consecinţelor adoptării unor comportamente.

Activitatea s-a desfăşurat sub forma unor discuţii interactive cu preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit Bobocei Buzău, în cadrul cărora au fost abordate aspecte referitoare la necesitatea respectării regulilor, semnelor și marcajelor de circulaţie rutieră de către copii, obişnuirea acestora să se deplaseze pe un spaţiu limitat, trotuarul, să respecte traseele de deplasare sigure, precum şi recunoaşterea de către cei mici a situaţiilor de pericol pentru a nu deveni victime ale incidentelor rutiere.

Deliciul copiilor au fost colegii noștri patrupezi Daga și Dan, implicați în diverse activități și demonstații, precum și posibilitatea de a testa motocicleta de poliție.

În cadrul activităţilor au mai fost abordate şi dezbătute subiecte legate de necesitatea adoptării unui comportament responsabil pentru prevenirea disparițiilor de minori și a traficului de persoane. Astfel, copiilor le-au fost prezentate pe înțelesul lor câteva situații de risc specifice vârstei, fiindu-le oferite recomandări preventive pentru siguranța proprie (evitarea abordărilor directe de către persoane străine, refuzul diferitelor bunuri oferite de către acestea, dar mai ales refuzul categoric al apropierii excesive, a contactului fizic nejustificat, cât și a însoțirii necunoscuților, precum și anunțarea imediată a părinților/bunicilor/etc. cu privire la situațiile respective.

La activitate au participat 180 de preșcolari şi cadre didactice.

Câteva recomandări pe care poliţiştii le au pentru cei mici:

Pe drum, fii atent la semnele de circulație și respectă ceea ce indică ele! Astfel, vei fi în siguranță!

Când mergi pe stradă, fii foarte atent! Ai deosebită grijă la traversarea străzii!

Traversează doar la culoarea verde a semaforului! Culoarea roșu înseamnă STOP! Când o vezi, oprește-te și așteaptă culoarea verde!

Când urci în mașină, pune-ți întotdeauna centura de siguranță! Îți protejează viața!

Mergând spre grădiniță, deplasează-te întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar, pe marginea drumului! Dacă ești nevoit să mergi pe caosabil, întotdeauna mergi pe partea stângă a carosabilului!

Joacă-te doar în locurile sigure! Nu te juca niciodată lângă șosea.

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAsociația pentru Antreprenoriat din România lansează tabăra antreprenorială EMPREYouth, un program finanțat prin proiectul caritabil Leru.ro
Articolul următorEducație pentru viață, educația pentru viitor!