În data de 26 iulie a.c. polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu reprezentanți din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Buzău, au desfăşurat o activitate preventivă cu elevi din diverse unităţi de învăţământ.

Activitatea a fost desfășurată  în cadrul ”Taberei de Cartier”, atelier organizat de către Biblioteca Județeană ”Vasile Voiculescu” Buzău – corp B.

Pe lângă reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii de prevenire, au participat la activitate reprezentanţii unităţii bibliotecare, cadre didactice şi 30 de elevi ai Liceului Tehnologic ”Dimitrie Filipescu” Buzău, ai Școlii Gimnaziale ”P. H. Zangopol” Buzău, dar și din alte unități de învățământ.

Esența discuţiilor a fost despre necesitatea de a învăţa copiii să perceapă individual, fără sprijin, diferența dintre bine şi rău, de a distinge ceea ce este permis de ceea ce este interzis și despre atitudinea pe care trebuie să o adopte pentru a nu se răsfrânge asupra lor consecințele negative ale unui anumit comportament inadecvat.

Polițiștii le-au adus la cunoștință acestora faptul că, substanțele interzise pot modifica starea de conștiență a consumatorului, iar în timp gândirea devine lentă și confuză.

De asemenea, elevii au fost încurajați  să adopte un comportament preventiv pe timpul vacanței de vară pentru a nu le fi umbrita frumuseţea copilăriei.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentFoto+video: Percheziții la persoane bănuite de producere, deținere și comercializare ilegală de tutun
Articolul următorAnunț pentru românii care au credite în lei. ROBOR la 3 luni crește accelerat