În data de 12 octombrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 78 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 9 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate. Poliţiştii Serviciului Rutier Buzău au organizat şi desfăşurat acţiuni ce au avut ca scop depistarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză, atât în localităţi, cât şi în afara acestora.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 19 de şoferi „grăbiţi„, 3 dintre aceştia fiind nevoiţi să predea permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile. Cu cea mai mare viteză – 155 km/h – a fost înregistrat de aparatele radar, autovehiculul unui bărbat de 30 de ani, din Ialomiţa, ce rula pe DN10, în afara localităţii Cislău.

Alte 6 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea de prioritate, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamenare, pentru conducerea unor vehicule sub influenţa alcoolului, cât şi pentru nerespectarea semnificiaţiei culorii roşii al semaforului electric.

Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (8), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (14), dar şi 17 sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 23.000 de lei.

Pentru a fi în siguranță atât dumneavoastră, cât și ceilalți participanți la trafic, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, vă recomandă:

  • Nu vă urcați la volan după ce ați consumat băuturi alcoolice!
  • Circulați cu viteză moderată! Viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum și trafic poate genera accidente grave de circulație;
  • Folosiți centura de siguranță, vă poate salva viața!
  • Folosiți corect luminile pe timp de noapte sau ploaie!
  • Nu conduceți autoturismul când sunteți obosiți, oboseala la volan vă poate fi fatală;
  • Pe vreme de ploaie, actionați din timp ștergătoarele de parbriz!
  • Câteva momente fără vizibilitate pot fi fatale!

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentActivităţi preventive desfăşurate de poliţiştii buzoieni pentru siguranţa celor mici
Articolul următorDacian Cioloș după întâlnirea cu Florin Cîțu și Kelemen Hunor: ”Nu există altă formulă de guvernare la care noi să participăm, alta decât cea cu PNL, UDMR”