În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 103 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 31.000 de lei.

Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 40 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar 2 dintre ei au predat permisele pentru 90 de zile.

Cea mai mare viteză – 123 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui bărbat de 36 de ani, din București, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în localiatea Cioranca.

Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale în cazul conducătorilor auto şi pentru neutilizarea centurii de siguranţă(9), pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice (3), dar şi pentru alte abateri în trafic(15).

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Buzău au acționat, în intervalul orar 10.00 – 17.00, pentru combaterea indisciplinei pietonale, ocazie cu care au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale.

De asemenea, polițiștii au întocmit un dosar penal unui bărbat în vârstă de 79 de ani, din Pătârlagele, care a fost depistat conducând un moped pe DN10, în localitatea Lunca,  iar în urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAcuzat de furtul unor unelte dintr-o anexă a imobilului unui bărbat de 71 de ani
Articolul următorBărbat din Vișani condamnat la închisoare pentru proxenetism în formă continuată