În această perioadă au apărut infiltraţii în pasajul subteran de pe Bulevardul Unirii din Buzău, inaugurat în luna august a anului trecut, de Ziua Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Umezeala a apărut la jumătatea pasajului, în zona carosabilului, unde plouă din tavan şi unde este mai greu de intervenit, pentru că ar trebui restricţionat traficul rutier. Dacă lucrările de reabilitare şi modernizare pe fonduri europene a Bulevardului Unirii vor demara mai repede şi dacă şantierul va ajunge în zona pasajului în timp util, lucrările de reparaţii pot fi făcute în termenul de garanţie.

În acest caz, constructorul care a realizat pasajul pietonal subteran de la Catedrala Municipală Buzău va trebui să remedieze toate defecţiunile pe cheltuiala sa. Pasajul a fost construit în anii `80, când a şi funcţionat câţiva ani, după care a fost închis.

Proiectul a fost repus pe tapet la începutul anilor 2000, când s-au şi început lucrările de reamenajare. Numai că, în proiect, s-au prevăzut şi două construcţii, la cele două capete, care au iscat un scandal uriaş. Preotul Mihail Milea şi enoriaşii Catedralei Sf. Sava au protestat în repetate rânduri pentru demolarea construcţiilor de la cele două capete ale pasajului. În final lucrările la cele două capete ale pasajului au fost oprite, construcţiile demolate, iar gurile pasajului acoperite.    

sursa video: stiridebuzau.ro

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentStare de URGENȚĂ pentru 15 zile la Washington, după ce Capitoliul a fost INVADAT de susținători ai lui Trump: 4 morți
Articolul următorInformare meteo de lapoviță și ninsori viscolite