Primarul Constantin Toma intenționează să transforme Parcul Marghiloman în obiectiv turistic. Pe lângă Vila Albatros deja renovată, în parc urmează a se amenaja în următorii ani un centru de echitație și unul dendrologic/grădină botanică.
Se adaugă refacerea Casei de Oaspeți, acum aflată ruină.
„Acest loc a găzduit Casa Regală a României. Reginei Maria îi plăcea mult aici datorită pasiunii pentru cai, a parcului și a luxului care-i amintea de alte țări. Aici au fost găzduiți prim-miniștri, oameni de cultură, aici s-au luat decizii importante pentru țară”, a spus primarul Toma.
Se vor repara grajdurile, se vor aduce cai, se vor ține cursuri de echitație.
„Marghiloman era celebru în epocă și pentru pasiunea sa extravagantă: creșterea cailor de curse, cai pursânge. A amenajat aici grajduri, padocuri, chiar și un hipodrom la marginea orașului. Vom reface și noi grajdurile, vom aduce cai, inclusiv ponei, poate și câteva exemplare de pur-sânge englez, copiii vor putea învăța să călărească. E în plan și înființarea unei grădini botanice. Vom investi aici în jur de două milioane de euro, bani pentru care vom face un credit”, a anunțat primarul.
Padocurile ar urma să se amenajeze în partea din spate a parcului, vizavi de blocuri și strada Luceafărului.