În data de 19 iulie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, au continuat activităţile de prevenire şi combatere a indisciplinei în trafic şi au aplicat 140 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare de peste 39.000 de lei.

Poliţiştii rutieri din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Sărat, au organizat şi desfăşurat ieri o acţiune ce a avut ca scop disciplinarea şi responsabilizarea pietonilor, a bicicliştilor şi căruţaşilor. În timpul acţiunii poliţiştii au consiliat peste 30 de participanţi la trafic din categoriile vizată.

Poliţiştii au acționat pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistând 53 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 5 conducători auto s-a luat pe lângă sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile.

Cu cea mai mare viteză – 138 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui bărbat de 46 de ani, din Bihor, ce rula pe DN1B, în localitatea Istriţa de Jos.

Alte 6 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea de prioritate, pentru conducerea unor vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice şi depăşirea neregulamentară.

Pentru neregulile constatate oamenii legii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto pentru neutilizarea centurii de siguranţă (122), pentru diferite defecţiuni tehnice ale autovehiculelor (17), pentru alte abateri rutiere (35).

De asemenea, poliţiştii au întocmit şi un dosar penal pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat EMILIAN IMBRI
Articolul următorBilanț coronavirus 20 iulie: 95 de cazuri noi, 3 decese