În perioada 18 – 20 martie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic şi au aplicat 535 sancţiuni contravenţionale, au reţinut 44 de permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic. Polițiștii rutieri au efectuat o acțiune pentru combaterea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză.

Aparatele radar au înregistrat 316 autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 33 de conducători auto s-a luat pe lângă sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile. Cu cea mai mare viteză – 173 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unei tinere  de 20 de ani, din Vrancea, care rula pe DN2E85, în afara localității Racovițeni.

Alte sancţiuni au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (75), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice(17), dar şi 88 pentru alte abateri în trafic.

Alte 11 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar, pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la sediul Poliției în urma producerii unui accident rutier soldat doar cu pagube materiale, pentru neoprirea la semnalele polițistului, pentru circulația pe sens opus.

Poliţiştii au avut în vedere respectarea regulilor de circulaţie şi de către alţi participanţi la trafic, pentru neregulile constatate fiind sancţionaţi 30 de pietoni și biciclişti.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 218.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentȘoferi băuți scoşi din trafic de polițiști
Articolul următorVIDEO: Un incendiu a mistuit circa 700 de ha de vegetație uscată pe raza comunei Scorțoasa