Luni, 10 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție Berca, au efectuat două percheziții domiciliare, la un bărbat de 62 de ani, din Cănești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat din locuințe. Perchezițiile s-au desfășurat la imobilul bărbatului și al unei cunoștințe ale acestuia, în localitatea Cănești.

În urma desfăşurării percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri pe care le-ar fi fost sustras ori pe care bărbatul le-ar fi folosit pentru a săvârși infracțiunile.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019-2021, bănuitul ar fi pătruns prin efracție în mai multe locuințe de unde ar fi sustras bunuri și sume de bani. Prejudiciul total a fost estimat la suma de 25.000 de lei, fiind recuperat de polițiști un procent de 40%.

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile urmează a fi prezentat parchetului, cu propunere de sesizare a instanței în vederea arestării preventive.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentImplementarea certificatelor verzi digitale pentru călătoriile din interiorul UE
Articolul următorDiscuții în CLM Buzău legate de noua asociere pentru clubul de fotbal ce va reprezenta Buzăul în Liga a 2-a