Locatarii unui bloc din Micro 14, puși pe jar de șobolanii dintr-un apartament

Echipaje de pompieri și poliție, dar și zeci de locatari din cartierul buzoian Micro 14 au fost puși pe jar de șobolani. Mai mulți oameni au sunat duminică seara la 112 pentru a anunța că iese un miros insuportabil dintr-o locuință care îi aparține unui bătrân cu viciul băuturii. Oamenii strânși în fața blocului, când au văzut șobolani la geam, au crezut că proprietarul a murit și a picat pradă rozătoarelor.

Misterul izului cadaveric a fost elucidat abia după ce pompierii au intrat pe fereastră cu ajutorul unei scări. Salvatorii dotați cu aparate de respirat și-au dat seama că în apartament mișună zeci de șobolani iar originea mirosului este mizeria de nedescris.

Pentru că în apartament n-au gasit niciun cadavru uman, aceștia au părăsit rapid spațiul invadat de rozătoare.

Intervenția pompierilor s-a transformat rapid într-un spectacol sinistru care a strâns zeci de curioși. Pentru ca momentul de circ să fie maxim, au apărut în scenă și câteva pisici care vânau șobolanii evadați prin fereastra forțată de pompieri.

Proprietarul, cunoscut consumator de alcool în tot cartierul, n-a fost găsit nici de locatari, nici de poliție. De frica răzbunării, oamenii vorbesc cu jumătate de gură despre vecinul care viețuiește printre rozătoare. Focarul de infecție va rămâne sub nasul locatarilor, întrucât nimeni nu și-a făcut curaj să depună plângere, iar legea ocrotește dreptul de proprietate.

Deși mirosul este insuportabil din cauza temperaturilor ridicate, locatarii vor suporta rozătoarele din apartamentul vecin până cand cineva va avea curaj sa depună o sesizare la Direcția Sanitar Veterinară.

Articolul precedentÎncă un accident pe DN2E85. Trei autovehicule implicate
Articolul următorTranfer de marcă ! Dumitru Muşi, noul antrenor al handbalistelor de la SCM Gloria Buzău