Ca în fiecare an, pe lângă voie bună, în noaptea de Revelion, au fost persoane care au avut de suferit în urma folosirii necorespunzătoare a petardelor ori a altor materiale pirotehnice.  La Buzău, petardele folosite în exces şi fără precauţie au făcut 8 victime, din care trei cu repercursiuni de integritate corporală.

Opt persoane au fost rănite după ce au folosit petarde, necorespunzător. Unele dintre victime au suferit leziuni grave și au avut nevoie de intervenții chirurgicale, la Spitalul Județean.

Din cele 8 victime ale petardelor, 3 au fost grav rănite și s-a impus amputarea degetelor de la mâini. Cei 3 răniți au fost internați în secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Județean Buzău.

Celelalte victime rănite de petarde au plecat acasă după ce au primit îngrijiri medicale, la spital.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentDemisie de onoare a prefectului de Buzău
Articolul următorConsiliul Național al Elevilor cere descentralizarea deciziei de deschidere a școlilor