Gloria Buzău își va menține activă secția de fotbal. Oficialii țin să dezmintă zvonurile privind desființarea sportului cu balonul rotund

Oficialii clubului Gloria Buzău țin să infirme categoric zvonul conform căruia secția de fotbal ar urma să se desființeze. Un comunicat apărut pe portalul clubului vine cu precizarea că zvonurile apărute zilele trecute sunt nefondate.

Mai mult, a fost depus la FRF dosarul pentru licențiere la Liga a 2-a.

Totodată, a fost achitată taxa de participare stabilită de forul român pentru sezonul 2020-2021.

Deocamdată, însă, nu se cunosc nici calendarul, nici formatul eșalonului secund, pentru sezonul viitor. Grupul de lucru al FRF a înaintat două variante posibile, pentru Liga a 2-a. Cel mai plauzibil scenariu, unul cu două serii zonale, este agreat de mai toți președinții de cluburi.

Articolul precedentPercheziții la Buzău într-un dosar în care sunt verificate sute de apeluri false de alarmare
Articolul următorCentenarul Trianon, sărbătorit la Buzău