Candidaţii admişi din prima la proba teoretică vor fi programaţi mai devreme să susţină proba practică de obţinere a permisiului auto. Până acum, ei aşteptau până la trei – patru luni.

Numărul examinatorilor auto a fost suplimentat, astfel că timpul de aşteptare va fi redus la o lună. Decizia a fost luată în cadrul Comisiei de Siguranţă Rutieră din cadrul Prefecturii.

Un poliţist de la Rutier şi altul de la Paşapoarte au fost detaşaţi la Serviciul de Înmatriculări şi Permise Auto, în calitate de examinatori la proba practică. Prin această mutare au de câştigat candidaţii care sunt declaraţi admişi la prima examinare teoretică. Ei vor avea de aşteptat doar o lună, nu trei sau patru cum a fost până acum.

Autorităţile locale vor face demersuri la Bucureşti pentru încă o suplimentare de posturi pentru Serviciul de Înmatriculări şi Permise Auto.

În aceste condiţii, pe locurile eliberate în luna februarie, vor fi reprogramaţi candidaţii admişi de la prima examinare teoretică programaţi iniţial în luna aprilie. Astfel, începând cu 1 ianuarie, buzoienii care trec testul la prima examinare vor fi chemaţi la proba practică la 30 de zile, faţă de 120 de zile cât este în prezent. Data la care se face reprogramarea se va comunica telefonic de către un lucrător din cadrul Serviciului Permise şi Înmatriculări Buzău.

Articolul precedentDepozitul neconform de deşeuri industriale periculoase de la Râmnicu Sărat a fost închis
Articolul următorBărbat decedat într-un incendiu, la Săseni