Nereguli flagrante chiar în fața sediului IPJ Buzău

Trotuarul din faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie a fost transformat ad-hoc în parcare. Buzoienii care au treabă la poliţie, aproape că îşi parchează autoturismele în curte fără să le pese că încalcă regulile de circulaţie. Deşi în alte condiţii ar acţiona prompt, în acest caz poliţiştii nu iau nicio măsură.

Șoferi au ignorat atât întrebările, cât şi indicatoarele rutiere, ba chiar au luat în râs situaţia, de altfel stânjenitoare.

Nici indicatorul care permite parcarea maşinilor persoanelor cu dizabilităţi nu este respectat, iar acest lucru, spun oamenii, se întâmplă în tot oraşul.

Oprirea neregulamentară  se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni,  de la 2 la 3 puncte-amendă, respectiv de la  160 lei la 240 lei plus 2 puncte de penalizare.

Articolul precedentDecizie fermă a Primăriei: fără comercianți în Parcul Crâng
Articolul următorTrafic feroviar blocat între Ploiești și Buzău. Mai multe trenuri sunt blocate în gări