La nivelul Instituției Prefectului – Județul Buzău au ajuns, în ultima perioadă, mai multe sesizări din partea cetățenilor care reclamă aglomerația creată la Policlinica Nicolae Titulescu din municipiul Buzău. Ca urmare  a aspectelor semnalate de cetățeni și pe fondul creșterii numărului de cazuri de infectare cu noul Coronavirus, prefectul județului, dl. Leonard Dimian a purtat discuții cu conducerea Direcției de Sănătate Publică pentru a lua măsuri de urgență astfel încât să fie respectate toate normele stabilite de autorități pe perioada stării de alertă. În urma discuțiilor purtate la nivelul Instituției Prefectului, inspectori din cadrul DSP Buzău au desfășurat un control la unitatea medicală, în urma căruia a fost stabilit un set de măsuri care trebuie puse în aplicare imediat. Printre acestea se numără:

  • accesul în unitate numai a pacienților pentru care s-a realizat programarea telefonică;
  • marcarea zonelor de circulație a pacienților;
  • asigurarea distanțării sociale a pacienților în exteriorul clădirii de către firma de pază și informarea acestora că accesul în unitate se va face doar la ora programării;
  • asigurarea în permanență pentru fiecare cabinet a unui pacient în interior și a unei singure persoane în sala de așteptare.

 

”Solicităm cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații și a deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor SARS CoV-2”, a declarat prefectul județului Buzău, Leonard Dimian.

Articolul precedentDSP anunță două noi focare de infectare cu coronavirus în județul Buzău. Sunt centre ce aparțin de DGASPC
Articolul următorAu ratat-o pe Silvia Navarro !