Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat, în ședința de astăzi, 01 decembrie 2020, hotărârea privind  validarea ratei de incidență aferentă perioadei  17.11- 30.11.2020 la nivelul localităților Măgura, Cilibia și Mânzălești. Membrii CJSU Buzău au hotărât:

  • Începând cu data de 02.12.2020 pentru comunele Măgura (3,72/1000) și Cilibia (3,22/1000), unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, se mențin măsurile prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, după cum urmează:

– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;.

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar persoanelor cazate în cadrul acestor unități, după caz;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

  • Începând cu data de 02.12.2020 pentru comuna Mânzălești (1,77/1000), unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori se mențin măsurile prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, după cum urmează:

–  organizarea şi desfăşurarea activităţii în instituţiile de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, după caz;

– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, după caz;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 23:00;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului  în intervalul orar 6:00 – 23:00, după caz;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentRealitatea PLUS voi! Împreună aducem familiile aproape – trimite un mesaj de suflet pentru români
Articolul următorPreședintele PSD a sărbătorit Ziua Națională la Buzău