Fostul președinte Ion Iliescu va fi menţinut în continuare în secţia de terapie intensivă (ATI), iar starea sa generală se menține stabilă sub tratament, cu tendinţă de uşoară ameliorare, au anunţat, duminică, 15 iunie, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București.

„Având în vedere situaţia medicală şi complexitatea diagnosticelor, s-a decis menţinerea internării în secţia de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale sub atenta supraveghere a echipei de specialişti din cadrul spitalului.

Starea generală se menţine stabilă sub tratament, inclusiv administrare de oxigen, cu tendinţă de uşoară ameliorare clinică şi biologică. Totodată, pacientul beneficiază de proceduri de kinetoterapie adaptate condiţiei medicale şi a reuşit cu sprijin să stea la marginea patului”, au mai transmis aceștia.

Reprezentanţii spitalului au menționat că este vorba despre un pacient în vârstă de 95 de ani, „cu afecţiuni cronice multiple, peste care a survenit o boală pulmonară severă care a condus la o deteriorare importantă” a stării de sănătate.

Amintim că fostul preşedinte Ion Iliescu a fost internat la data de 11 iunie în Secţia de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.

Articolul precedentTENIS: GABRIELA RUSE S-A CALIFICAT ÎN FINALA TURNEULUI DE LA LA ‘S-HERTOGENBOSCH
Articolul următorINS: PRODUCŢIA DE GAZE A SCĂZUT CU 1,4% ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ANULUI