La Buzău, numarul pacientilor care au primit diagnostic de diabet, in ultimul an, se apropie de o mie.
Bolnavii sunt adulti si copii deopotriva, diagnosticați cu diabet zaharat de tipurile unu si doi. Stresul zilnic dar și mesele dezorganizate și care contin multe alimente de proastă calitate au un impact major in declansarea acestei afectiuni.
”In fiecare lună ne vin în jur de 90 de cazuri noi de diabet, majoritatea sunt pacienți cu diabet de tip zaharat de tip 2, de tipul 1 vin copii. Sunt mai puțini, dar în fiecare an și numărul copiilor cu diabet crește. Cel mai frecvent apare la vârsta de 9-11ani. Factorii de risc sunt dizlipidemia, hipertensiunea netratate, obezitatea sedentarismul, alimentația nesănătoasă”, a declarat medicul specialist Ecaterina Zoican.
Numărul bolnavilor de diabet din județ a depășit pragul de 30.000. Cifrele îi alarmează pe diabetologi care îndeamnă la o viață cumpătată cu multă mișcare și un regim alimentar echilibrat.