Gloria Buzău a suferit astăzi o înfrângere usturătoare în etapa a 19-a din Liga a 2-a, fiind învinsă cu 5-1 (2-1) de Metaloglobus București. SCM Gloria Buzău, cu 25 de puncte, a coborât pe locul 12. 

În minutul 8, la prima acțiune de atac a Metaloglobusului, mijlocașul austriac Manuel Botic a fost găsit cu o pasă în centrul careului, la 12 metri, a preluat și a driblat un adversar, apoi a trimis în stânga portarului Stoian. 

În minutul 14 Balgiu a șutat puțin pe lângă vinclul porții lui Gavrilaș, iar în minutul 23 după o centrare din corner, Chică-Roșă a șutat din 9 metri, din poziție perfectă, centrală, mult peste poartă. 

În minutul 25 Gloria a restabilit egalitatea. Cosmin Tucaliuc a șutat de la 15 metri, în dreapta lui Gavrilaș, și a marcat pentru 1-1. 

În minutul 30 buzoienii au primit un penalty, dar Pațurcă a șutat slab și Gavrilaș a respins. În loc de 1-2, în minutul 35 scorul a devenit 2-1 pentru Metaloglobus. La o lovitură liberă de pe dreapta bătută de Coman, Aguinaldo Mendes a reluat cu capul din 5 metri în stânga lui Relu Stoian.

În primul sfert de oră al reprizei a doua gazdele au marcat de 3 ori și au închispractic meciul. În minutul 49 Ovidiu Herea a marcat pentru 3-1, iar în minutul 53 golgheterul ligii secunde , Ovidiu Herea a marcat din penalty pentru 4-1, cu un șut în dreapta lui Stoian. În minutul 58 Aguinaldo Mendes a șutat din 8 metri din lateral stânga, la colțul lung, și a marcat pentru 5-1, scor care avea să se mențină până la finalul meciului.

SCM Gloria Buzău: R. Stoian – Sg. Pîrvulescu, Vîrtej, Perju (min. 57 Iurcu), Balgiu (min. 46 C-tin. Stoica), C. Toma, Pațurcă (min. 36 Iul. Roșu), Cr. Ciobanu, Tucaliuc, Chică-Roșă (min. 57 Poștoarcă), Cip. Petre (min. 46 Ghinga). Antrenor Ilie Stan.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 13 martie 2021
Articolul următorAlertă națională: 600 de kg de URANIU găsite la o fostă fabrică din Capitală! Cine și cum va neutraliza materialul radioactiv