O mulțime de probleme au descoperit polițiștii buzoieni în trafic în ultimile zile. Printre cele mai frecvente, viteza exagerată, depășiri neregulamentare și defecțiuni tehnice.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 121 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 38.000 de lei.

Cei mai mulţi dintre contravenienţi au fost conducători auto care nu au respectat regimul legal de viteză (54), au condus autovehicule cu diferite defecţiuni tehnice(14), nu au utilizat centura de siguranţă (9), sau au săvârşit alte abateri în trafic (32).
Împotriva a 5 dintre conducătorii auto sancţionaţi din cauza vitezei, a fost luată şi măsura tehnico-administrativă de reţinere a permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile.
Cea mai mare viteză, 114 km/h, a fost înregistrată de aparatul radar amplasat pe DN2 în localitatea Potârnicheşti, la volanul autoturismului fiind depistat un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Bacău.

Poliţiştii au reţinut alte 3 permise de conducere, dintre care unul pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, şi alte două pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului.

Tot ieri, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului buzău au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, după ce au depistat un bărbat de 66 de ani, din Pârscov, în timp ce conducea în municipiu o autoutilitară care avea expirate numerele provizorii de înmatriculare din luna iulie a acestui an.

Articolul precedentSeparatoare, pe DN2E85
Articolul următorS-a aflat cauza morții copilului în vârstă de cinci ani