Acțiunile pe care le desfășoară Garda Națională de Mediu sunt pentru a preveni și pentru a stopa degradarea mediului înconjurător prin abandonările și incinerările de deșeuri de orice tip, inclusiv de respectare a legislației de mediu în vigoare.

Astfel, comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău, în perioada 01.01.2021-30.06.2021, au efectuat un număr de 330 de controale planificate și neplanificate conform procedurii de inspecție și control, stabilite prin HG nr. 1005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, aplicând un număr de 127 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.728.000 lei.

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea legislației de mediu în vigoare, și anume: funcționarea fără a deține autorizație de mediu / acte de reglementare, abandonarea de deșeuri reciclabile și menajere în alte locuri decât cele stabilite, depozitarea neconformă a deșeurilor, incinerarea deșeurilor cu încălcarea prevederilor legale, transportul deșeurilor reciclabile / menajere / de construcții și demolări / fără întocmirea formularelor de încărcare – descărcare deșeuri stabilite prin HG nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.

Totodată, în această perioadă au fost confiscate 2 (două) mijloace de transport – autoutilitare, care transportau deșeuri de construcții / care nu dețineau contract pentru valorificarea acestor deșeuri cu o societate autorizată, cât și pentru neîntocmirea formularelor de încărcare – descărcare deșeuri conform prevederilor legale.

”Au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate, inclusiv de salubrizare a terenurilor ocupate de depunerile necontrolate de deșeuri și transportarea acestora la societăți autorizate, în vederea valorificării/eliminării. Controalele Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău se efectuează în continuare conform Planului de acțiuni pentru anul 2021, respectiv, conform controalelor tematice transmise de către Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu” a spus Carmen Adriana Ichim, comisar șef La Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Buzău. Imagine

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentVezi ierarhia mediilor de admitere în licee a elevilor din județul Buzău
Articolul următorFOTO/VIDEO – Accident cu peste 50 de mașini și 150 de victime pe Autostrada Soarelui. Traficul este oprit