Încă o etapă depășită fără probleme în realizarea autostrăzii A7, care va trece prin Buzău către Moldova. Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici, astfel că autostrada Ploiești-Buzău poate trece la etapa următoare. Anunțul cu pașii făcuți în realizarea acestui proiect, pe care de altfel l-a susținut încă din campania electorală, a fost făcut de senatorul PNL, Vlad Mircea Pufu. Într-o postare pe Facebook, senatorul liberal explică, în detaliu, ce reprezintă acordul primit astăzi și care sunt etapele următoare.

După ce la finalul lunii martie, primea acordul de mediu pentru primul tronson din autostradă, respectiv Ploiești-Buzău, astăzi cel mai așteptat proiect de infrastructură rutieră din județ a făcut pasul final înaintea lansării licitației pentru construcție.

Vestea bună a fost anunțată și de senatorul liberal Vlad Mircea Pufu. 

”Autostrada A7, se apropie lansarea licitației pentru execuție. Azi, Guvernul a anunțat, prin ministrul Transporturilor, aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea tronsonului Ploiești-Buzău din Autostrada A7. Tronsonul va avea o lungime de 63 km, 6 noduri rutiere, 160 de ha perdele forestiere și spații speciale pentru încărcare auto electrice.  Încă de la preluarea mandatului, m-am preocupat permanent de stadiul documentației și am spus, în repetate rânduri, că până la finele lunii mai se va licita execuția lucrărilor. Între timp, vor începe și exproprierile, astfel încât, odată desemnat, constructorul să își poată desfășura nestingherit activitatea. De asemenea, un alt aspect foarte important este că sectorul Ploiești-Buzău din Autostrada A7 va fi finanțat din bani europeni prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a anunțat Mircea Vlad Pufu.

Autostrada A 7 se va întinde la Ploiești până la Pașcani, iar o secțiune din aceasta este deja deschisă. Este vorba despre o porțiune de 16 km din centura orașului Bacău, care se suprapune cu traseul autostrăzii A7. Drumul de mare viteză ce va lega Capitala de Moldova va avea o lungime totală de circa 340 de km. Pe un traseu paralel cu actualul DN 2 B, autostrada va porni din A3 București-Ploiești, va avea noduri rutiere conectate la infrastructura deja existentă, pasaje, poduri, perdele forestiere și parcări.

Porțiunea de la Ploiești la Buzău, denumită Muntenia Expres, va avea 63 de kilometri, este estimat că se va construi în 24 de luni și că ar putea costa 12,27 milioane de lei, din care 85 % vor fi fonduri externe nerambursabile.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentOvidiu Ionescu s-a calificat, alături de Bernadette Szocs, la Jocurile Olimpice, în proba de dublu mixt
Articolul următorSituația epidemiologică la nivelul județului Buzău la data de 6 mai