Printre gropile ilegale care ar fi trebuit închise de ani buni se află și două din județul Buzău. Este vorba despre depozitul de deșeuri industriale periculoase VENUS OILREG și depozitul neconform de deșeuri municipale, ambele din Râmnicu Sărat. Primul depozit a avut ca termen de închidere 31 decembrie 2006, iar cel de-al doilea, 16 iulie 2017. În ambele cazuri au fost aplicate zeci de amenzi, iar în primul caz s-a ajuns chiar și la plângeri penale. Cele două depozite nu au fost încă închise. Mai mult, în cazul depozitul de deșeuri industriale periculoase VENUS OILREG, nici măcar nu a fost făcut vreun pas în ultimii ani pentru a se ajunge la închidere.

Depozitul de deșeuri industriuale Venus OILREG, cu o suprafață de 6,29 ha, este administrat de SC REMAT METAL MASTER SRL, în urma vânzării de active a SC RAFINARIA VENUS OILREG SA-societate în faliment.

Au fost inregistrate la APM Buzau cateva solicitari ale S.C. Remat Metal Master S.R.L. privind obtinerea acordului de mediu pentru inchiderea depozitului, iar APM Buzău prin mai multe îndrumare, a solicitat societatii completări la documentatie. Pentru nedepunerea completarilor, APM a fost nevoita sa-i inceteze procedura de obtinere a acordului de mediu in anul 2019, conform legislatiei de mediu, ca urmare a nedepunerii  completarilor solicitate de APM Buzau si necontinuarea procedurii.

Potrivit unui raport al Gărzii de Mediu Buzău prezentat în ședința Colegiului Prefectural din luna octombrie, nu a fost făcut niciun pas măcar care să ducă la închiderea depozitului.

“- Depozitul se află pe lista celor a căror închidere este propusă să fie finanțată din fonduri POIM, după expropriere.

– Etapele de inchidere vor fi stabilite după realizarea PT

– Organism responsabil  –  SC REMAT METAL MASTER SRL; AFM, dupa expropriere

– Fonduri: POIM/bugetul de stat (prin expropriere teren pe care este amplasat depozitul)

– Nu este încă încheiat un contract cu un operator pentru începerea lucrărilor de ecologizare.

– Conform Memorandumului aprobat de Guvernul României în luna septembrie 2020, finanțarea va fi asigurată din POIM, prin intermediul AFM.  În cazul în care finanțarea nu va fi posibilă din POIM, ea va fi asigurată de la bugetul de stat. Valoarea exactă a închiderii va fi stabilită după parcurgerea analizei due-diligence și elaborarea studiului de fezabilitate;

– Termen inchidere -decembrie 2024

– Nu s-a demarat nicio actiune.”,se arată într-un raport al Gărzii de Mediu Buzău.

Pentru neconformitatile constatate referitoare la nerealizarea obligatiilor legale privind inchiderea depozitului GNM CJ Buzau a aplicat administratorilor depozitului 9 sanctiuni, astfel:

– in 2011 si in 2012, SC Rafinaria Venus Oilreg SA a fost sanctionata cu 2 amenzi contraventionale, in valoare de 160 000 lei;

– in perioada 2016-2019, SC Remat Metal Master SRL a fost sanctionata cu un avertisment si 6 amenzi contraventionale in valoare de 322 500 lei, conform legistatiei de mediu in vigoare.

–  Plagerea Penala formulata de GNM CJ Buzau si inregistrata la PARCHETUL DE PE  LÂNGĂ JUDECATORIA Ramnicu Sarat in februarie 2020, impotriva SC REMAT METAL MASTER SRL (detinatorul depozitului), pentru nesupravegherea și neasigurarea depozitului de deșeuri și substanțe periculoase și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.

Lucrurile stau mult mai bine în ceea ce privește al doilea depozit neconform din Buzău, cel de deșeuri municipale de la Rm Sărat.

“- La data de 16.07.2017 s-a sistat depozitarea deșeurilor;

– termenul stabilit de APM Buzău ptr. finalizarea lucrărilor de închidere a fost 16.07.2019 și întrucâtnu a fost respectat, GNM a impus Primăriei Municipiul Rm. Sărat, măsura de a întocmi un nou plan de măsuri cu termene, în vederea închiderii  depozitului,

– Primăria Mun. Râmnicu Sărat a stabilit „Graficul de lucru, întocmit cu etape/termene pentru execuția lucrărilor de închidere”, conform căruia, data de finalizare a lucrărilor este 25.11.2021;

– stadiul actual de realizare al lucrărilor este de cca. 90 %;

– resursele financiare necesare închiderii depozitului vor fi alocate de primărie din bugetul propriu, deoarece a încercat dar nu a reușit să obțină fonduri din surse naționale și respectiv prin finanțare din fonduri europene structurale; totodată este constituit fondul pentru închiderea și urmărirea postînchidere a depozitului.”

Pentru nerealizarea la termenul stabilit de APM Buzau prin actele de reglementare, a lucrarilor de inchidere a depozitului, Primaria Ramnicu Sarat a fost sanctionata contraventional in data de  25.07.2019, conform legislatiei de mediu in vigoare, cu amenda contraventionala in valoare de 100 000 lei.

Județul Buzău a mai avut două gropi neconforme, una la Nehoiu și alta la Râmnicu Sărat. Primul depozit a fost închis în decembrie 2017, iar cel de la Fermit Râmnicu Sărat, la finele anului 2018.

Stadiul actual al inchiderii acestor 2 depozite este urmatorul:

  1. Depozitul neconform de deseuri municipale clasa b Nehoiu este amplasat in sat Chirlesti, pct. Valea Rea, oras Nehoiu. Suprafata depozitului – 1241 mp. Deseurile depozitate sunt deseuri municipale asimilabile. Este proprietate publica a Primariei Orasului Nehoiu.

Stadiu actual 

– Activitatea de depozitare a fost sistata din 16.07.2009, conform prevederilor HG nr. 349/2005,

– S-au finalizat lucrarile de inchidere in data de 28.12.2017,

– Acum este in etapa de monitorizare postinchidere a depozitului, care se realizeaza conform actelor de reglementare detinute.

  1. Depozitul neconform pentru deşeuri industriale periculoase generate de SC FERMIT SA Ramnicu Sarat

Este amplasat pe malul stang al raului Ramnicu Sarat, la o distanta de circa 2-3 km de SC FERMIT SA Ramnicu Sarat. Suprafata depozitului – 10704 mp. Deseurile depozitate sunt deseuri tehnologice periculoase cu continut de azbest. Proprietarul actual este Primaria Municipiului Ramnicu Sarat-detinatorul terenului, iar generatorul deseurilor este SC FERMIT SA Ramnicu Sarat.

Stadiu actual 

– Activitatea de depozitare a fost sistata din 31.12.2006, conform prevederilor HG nr. 349/2005,

– S-au finalizat lucrarile de inchidere in data de 27.12.2018,

– Acum este in etapa de monitorizare postinchidere a depozitului, care se realizeaza conform actelor de reglementare detinute.

 Pentru nerealizarea obligatiilor legale privind inchiderea depozitului au fost aplicate două sanctiuni, conform legislatiei de mediu in vigoare.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBuzoian de 24 de ani răpus de COVID
Articolul următorBilanț coronavirus 21 noiembrie:1.936 cazuri noi. Câte decese au fost anunțate oficial