Gloria Buzău a reușit o remiză albă, la Galați, în meciul cu Oțelul

Oțelul Galați și Gloria Buzău au terminat la egalitate, sîmbătă seară, în derbiul etapei a patra a ligii a treia. Ambele echipe sunt neînvinse și pînă la confruntarea de la Galați obținuseră maxim de puncte.

Echipa gazdă a fost cea nemulțumită de rezultat după meci, în contextul unui joc dominat tactic de fotbaliștii de la Dunăre. Senzaţia generală de frustrare a fost amplificată de o paradă uluitoare, în ultimul minut, a portarului roș-albaștrilor, Gurău, care a scos in extremis, un șut care se ducea în vinclu. De altfel, Gurău a fost unul dintre pionii principali ai Gloriei, avînd cîteva intervenții salutare, pe parcursul meciului. Oțelarii au reclamat și o lovitură de pedeapsă neacordată de brigada de arbitri, în finalul meciului.

SCM GLORIA BUZĂU:Gurău, Androne, C. Puşcă, Ceauşel, Drăguţ, Cazan (Mihalache), Danciu (Roman), M. Puşcă, C. Petre (cpt ) (Catană), Oprea, Truţă (Babageanu)  Antrenor: George Timiş

SC OŢELUL:Iliescu, David, Moglan (cpt), Ghiocel, Sălăgeanu, Crihană, Iorga (Vasile), Zaharia, Stoian (Cîrjan), Codreanu (Chiriac), Matei  Antrenor: Stelian Bordieanu

Etapa viitoare, Gloria primește acasă, pe Știința Miroslava. Va fi prima partidă din acest sezon în care buzoienii vor evolua pe arena din Crîng, după ce în primele două etape în calitate de gazdă au jucat la Rîmnicu Sărat.

 

Articolul precedentSurpriză, supriză ! Gloria trece de Dinamo, la rugby
Articolul următorVictorie pentru tricolorii amatori , în meciul cu Irlanda